In Memoriam

Inca imi aduc aminte clar..un barbat inalt...cu parul grizonat,mereu la costum...cravata lui neagra cu imprimeu mov, servieta in mana si o chipie pe cap...o dacie albastra 1310 care astepta sa ma ia de acasa si sa ma duca in taramul de vis...El...acel barbat, frumos in tinerete,putin cam mai mult decat incapatanat dar cu un suflet bun...acel barbat se numea Popesec Valerian, fost inspector pe platformele de petrol, un barbat care stia sa vorbeasca 3 limbi straine...
Dadi...Valerica....bunicul meu, mai mult decat un bunic...si anume un tata.....
Viata se pare sa se incapataneze sa ia persoanele pe care le iubesti, excat cand incepi sa descoperi ce insemn pentru tine..in cazul meu, am descoperit prea tarziu, cand deja nu mai era drum de intors..si cand regretele nu isi mai aveau rostul...poate sa auda din Cer cat de mult il iubeam si cat de dor imi este acum de el...
Nu am fost nepoate perfecta..nici pe departe...poate pentru ca semanan prea mult...amanadoi incapatanati, cu un orgoliu puternic care se ciocneau la momentul neportivit..
Am avut o copilarie fericita...nu am ce zice...casa la tara...soarele in fata si o imagine paterna puternic accentuata de figura lui...obisnuiam sa facem multe lucruri impreuna...ma plimba cu masina,imi cumpara ce vroiam, mergeam la piata sa luam pepene, ne duceam la Campina, ma ducea la strand...ma sustinea...imi permitea multe lucruri...sa fiu obraznica...rasfatata..desi trebuia sa si lucreze...cand lucra obisnuiam sa il astept cu nerabdare alaturi de bunica mea, Buni, dulcea figura batraneasca pe care o iubesc...
Imi aduc aminte ca...de ziua mea cand am facut 7 ani...a cumparat o masina...nu conta ca era o Dacia break....cumparase ceva mai nou si mai bun ca sa ma plimbe pe mine...cand eram la Bucuresti de-abia asteptam sa vina...sa il vad...sa stau de vorba cu el
Obisnuia sa ma alinte frumos....dadicut, cioculetz...
Am crescut....am devenit si eu isterica si rebela ca orice adolescent....si am inceput sa il supar, fara sa ii dau seama ca ii facea rau, ca avea sanatatea fragila...fuma mult, se enerva la extreme..
Pe masura ce timpul trecea, devenea din ce in ce mai incapatanat, din ce in ce mai irascibil...si eu din ce in ce mai sfidatoare
Pe de-o parte ma simt responsabila....pentru ca l-am enervat mult...
Anul acesta a suferit al 3-lea infarct...si cel fatal...sambata seara...suna bunicutza mea sa ne anunte ca a venit salvarea sa il ia, dar ca o sa fie bine...duminica trece, se stabilizase...apoi..sa sune telefonul luni...sa aud vocea vecinului...de cum am ridicat receptorul si am auzit vocea...am stiut ce va zice....o parte din mine a negat si inca neaga faptul ca nu mai e...a murit intr-o zi de luni...7 ianuarie...in bratele bunicii mele...ai mei nu m-au lasat sa ma duc la inmormantare....nu m-au lasat sa imi iau la revedere de la el....sa il mai vad inca odata...poate nici nu ar fi fost bine, dar as fi vrut sa il mai tin de mana odata...sa ii zic ca imi pare rau ca am fost o nepoata rea, sa ii zic ca l-am iubit...si inca e inima mea...
Culmea e ca l-am vazut cu cateva zile inainte sa moara...era bine...mi-am petrecut revelionu acolo...in acel orasel...unde statea el...si l-am suparat din nou...nici prin cap nu imi trecea ca sa o sa se intample...
de fiecare data cand ma duc la breaza...il caut...il caut acolo...sa ii mai aud odata vocea...
Popescu Valerian (8 nov 1933 - 7 ian 2008)....stiu ca ma vezi de acolo din cer..si mai mult ca sigur ti-e rusine de o persoana ca mine, fara constiinta, viciata...dar vreau sa stii ca te iubesc
R.I.P si nu uita ca mami si cu mine si mai ales buni....te iubim mult si ne e dor de tine